Premieră în România: Conferinţa „Necesitatea expertizei psihologice a copilului şi familiei în procesul de stabilire a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti”, organizată de către Institutul de Psihologie Judiciară, Tribunalul Bucureşti şi Sănătatea Media Grup, în data de 4 aprilie 2014, la Tribunalul Bucureşti, a prilejuit întâlnirea dintre magistraţi şi experţii psihologi
În deschiderea conferinței „Necesitatea expertizei psihologice a copilului și familiei în procesul de stabilire a condițiilor exercitării autorității părintești”, experții magistrați și psihologi au arătat cât de importantă a fost întâlnirea de ieri pentru a se ajunge la o colaborare fructoasă între cele două profesii, pentru rezolvarea unei probleme spinoase și anume abordarea copilului în instanță.
Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat, în cadrul dezbaterii că judecătorii vor să fie ajutați de psihologi să înțeleagă mai bine ceea ce se întâmplă cu copilul pe tot parcursul procesului, din punct de vedere psihologic dar și că magistraţii specializați în dreptul familiei şi-au dat seama că au nevoie să-şi dezvolte abilităţi particulare în relaţionarea cu minorii: „Judecătorii noştri sunt extrem de preocupaţi de această arie. Avem magistraţi specializaţi în soluţionarea cauzelor cu minori şi de familie, iar ei şi-au dat seama că le trebuie şi un alt gen de mijloace care să îi ajute în a stabili contactul cu minorii în procedurile judiciare. Sper că psihologii ne vor ajuta să relaţionăm şi să înţelegem mai bine psihologia acestora şi, nu aş vrea să fiu răutăcioasă, şi psihologia unora dintre părinţi, care, pe fondul procedurilor mai relaxate şi a dispoziţiilor moderne în materie de familie, au ajuns să derapeze destul de mult în ceea ce priveşte mijloacele legale pe care le utilizeza şi felul în care înţeleg să apeleze la acestea pentru a relaţiona şi a-şi păstra copiii lângă ei”.
La rândul său, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei, a ținut să menționeze că acestă întâlnire este o premieră pentru România, fiind o prima întâlnire între psihologi și judecători: „Se conturează în psihologie această nouă specializare, de expertiză, un sistem de formare clinică și judiciară a experților psihologi pentru că onorata ligă a judecătorilor români să poată apela cu încredere la aceștia.”
Mihai Aniţei a mai sublniat și faptul că audierea minorului este un teren fragil, în care atenția trebuie să fie concentrată asupra minorului: „Suntem pe un teren fragil al vieții de familie, în care cel mai mult suferă copilul, suntem datori să facem tot ceea ce trebuie pentru ca trauma să fie suportabilă. Psihologii trebuie să aibă o expertiză foarte bună în ceea ce privește evaluarea minorului. Din păcate, în prezent se fac numeroase erori însă evidențiez faptul că acestea se pot îndrepta, pentru ca actul de justiție să fie perfectat.”
În continuare, psiholog Dr. Iulian – Laurenţiu Ştefan, preşedintele Institutului de Psihologie Judiciară afirmă că: “Asistăm cu îngrijorare la o deprofesionalizare accentuată a sistemului care ar fi trebuit să garanteze copilului şi societăţii o evaluare psihologică riguroasă a capacităţii parentale şi a celorlalte condiţii de exercitare a autorităţii părinteşti.
Sintagma “numai în interesul superior al copilului” rămâne în ţara noastră un deziderat relativizat de însăşi realitatea legislativă, magistraţii neavând la îndemână un instrument psihologic reglementat, adecvat realităţii profesionale şi util realităţii socio-culturale româneşti.
Astfel, prevederile hotărârilor judecătoreşti nu trebuie să mai permită utilizarea lor ca metode de coerciţie de către un părinte împotriva celuilalt.
După apariţia noului Cod Civil, filosofia exercitării autorităţii părinteşti este încă tributară principiului „dreptului la vizită” şi nu îndatoririi părinţilor de respectare a dreptului copilului de a păstra în mod eficient relaţiile personale cu ambii părinţi, obligaţie ce trebuie să fie adusă la îndeplinire de către ambii părinţi.
Copiii, victime directe ale conflictului dintre părinţi, sunt lăsaţi pradă unor riscuri psihologice grave, de destructurare afectivă, alienare parentală, ambivalenţă emoţională şi de dezvoltare a unui conflict de loialitate, accentuandu-le un complex de vinovăţie, de care ar fi trebuit să fie protejaţi tocmai de către părinţi.
Situaţia legală prezentă se datorează în cea mai mare măsură ignorării unei resurse importante, expertiza psihologică.
Toate aceste riscuri pot fi eliminate prin efectuarea unei expertize psihologice specializate şi nu a unei anchete psihosociale formale, administrative, nespecializate. Raportul de anchetă psihosocială nu poate elucida nici una dintre problemele copilului şi relaţiei acestuia cu părinţii săi.
De multe ori anchetele sunt administrate ca nişte proceduri standard, reiau părţi ale dialogului cu membrii familiei, raportează răspunsurile părinţilor drept concluzii ale anchetei, sugerează soluţiile judiciare şi recrează în mod artificial climatul relaţional existent, fără să poată prezenta realitatea factorilor psihologici prezenţi.
Raportul de expertiză psihologică nu trebuie să fie înlocuit cu o simplă anchetă psihosocială, cu un act de constatare, care să sugereze magistratului soluţia judiciară, ci trebuie să reprezinte rezultatul unei analize psihologice profesionale, eficiente atât pentru soluţia judiciară, cât şi pentru structura strategiei de abordare a condiţiilor exercitării autorităţii părinteşti, de la aprobarea soluţiei judiciare.
Astfel, magistraţii pot fi securizati cu privire la soluţia judiciară ce urmează să fie aprobată, printr-o expertiză psihologică profesionistă, în care aceştia trebuie să stabilească obiectivele, a cărei rezultate să prezinte într-o manieră eficientă, nebombastică sau demonstrativă, pentru magistraţi, situaţia factorilor psihologici prezenţi în relaţia copilului cu părinţii săi/familia.”